April 26, 2016
De vorba cu Anca Georgescu-Aladgem (Member of the Board, Telekom): “Managementul unei companii ar trebui sa investeasca in crearea unui climat in care oamenii sa creada in scopul si valorile organizatiei”
De vorba cu Anca Georgescu-Aladgem, un profesionist de resurse umane cu peste 15 ani experienta in multinationale:
- Cat de mult ajuta anii petrecuti in domeniul HR pentru a intelege intern, din aceasta pozitie, nevoile angajatilor?
In functie de dimensiunea unei organizatii, profesionistii din resurse umane au rolul de a identifica acele initiative care raspund atat cerintelor legate de strategia companiei, cat si nevoilor oamenilor care lucreaza in acea organizatie. Nevoile de baza ale oamenilor sunt cam aceleasi: un loc de munca in care sa fie recompensati corect in functie de efort si performanta – la baza piramidei, dar si un loc in care sa isi dezvolte cat mai mult potentialul, un mediu in care sa se identifice cu un scop mai mare – la varful piramidei.
- De-a lungul experientei dvs. profesionale in domeniul resurselor umane, ati initiat programe de evaluare si dezvoltare a liderilor si a competentelor acestora. Ce parere aveti despre aceste instrumente?
In contextul in care oamenii si liderii dintr-o organizatie isi doresc sa se dezvolte, sa creasca profesional, un prim punct de pornire este sa intelegi care le sunt punctele tari si unde trebuie sa mai munceasca. Cel mai “de incredere” instrument de evaluare il reprezinta organizarea unui centru de dezvoltare si evaluare (Assessment and Development Center) unde folosesti un numar mai mare de instrumente diverse, de la chestionare psihometrice la simulari.
Este foarte important ca cei care folosesc aceste instrumente si care fac astfel de evaluari sa foloseasca metodologii corecte si instrumente valide astfel incat sa aiba o baza cat mai obiectiva in recomandarile facute si in deciziile care pot rezulta. In practica, situatiile in care folosesti astfel de evaluari sunt fie pentru o decizie de promovare, fie pentru decizii de dezvoltare individuala sau de echipa, fie in decizii de selectie. Fiind vorba de decizii despre si pentru oameni, responsabilitatea e mare. Mi se pare, in acelasi timp, extrem de important ca orice evaluare sa se finalizeze cu feedback si cu actiuni specifice de dezvoltare individuale sau de grup.
- Pentru succesul unei companii, HR-ul este necesar sa fie atent la procesele de schimbare organizationala, motivarea in randul angajaţilor, dar si la formarea si retentia acestora. Ce recomandari aveti pentru cei din domeniu cu privire la aceste aspecte?
Managementul unei companii ar trebui sa investeasca in crearea unui climat in care oamenii sa creada in scopul si valorile organizatiei. Trebuie atrasi acei oameni care se pot identifica cu aceste valori reale, care vor sa investeasca timp si efort discretionar si simt ca se investeste in ei, in directia unei cariere. Companiile ar trebui sa investeasca in formare si dezvoltare.
Motivarea, formarea si retentia angatilor devin si mai importante in momentele de schimbare prin care trece o organizatie. In zilele noastre, schimbarile in organizatii sunt frecvente si numeroase. Organizatiile trebuie sa se adapteze mediului lor. In cazul unei gestionari mai putin eficiente, riscurile de demotivare si fluctuatia de personal se accelereaza in vremuri de schimbare. Unul dintre cele mai importante aspecte este comunicarea corecta, transparenta si la timp in baza identificarii felului in care fiecare categorie de angajat ar putea percepe schimbarea. Cred ca trebuie evitate pe cat posibil perioadele lungi de ambiguitate si indecizie, iar atunci cand un lucru nu este inca definit, trebuie facut transparent si acesta.
- Ce obiective v-ati propus sa fie realizate in anul 2016?
Mi-am propus sa largesc baza de clienti si sa identific acele programe pe care organizatiile le gasesc mai greu in alta parte.
Profesionist cu experienta internationala in managementul resurselor umane si cu rezultate in construirea de strategii de resurse umane, Anca Georgescu-Aladgem are o experienta vasta in aria resurselor umane de peste 15 ani. Pe parcursul carierei sale, a colaborat cu multinationale precum: Coca-Cola HBC in Romania, Polonia si Grecia dar si cu grupul Telekom. In primavara acestui an, Anca va participa la HR Summit Timisoara, cel mai important eveniment regional dedicat industriei de Resurse Umane: “Trebuie atrasi acei oameni care se pot identifica cu aceste valori reale, care vor sa investeasca timp si efort discretionar si simt ca se investeste in ei, in directia unei cariere. Companiile ar trebui sa investeasca in formare si dezvoltare.”
Mai multe detalii despre eveniment, inscriere si speakeri gasiti pe www.timisoara.hrsummit.ro.
HR Summit este evenimentul organizat de Libero Events, agentia de evenimente, B2B si B2C, sub semnatura careia au loc conferinte si workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture Conference&Expo, Software Architecture Day, Java Day, Agile Day, Digital Travel Forum, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar si targuri: Touristica.