
SPEAKERI 2022
Pe scena HR Summit:

Dan Koblicska
Country Director, Capgemini Engineering
Executive Manager cu experiență directă în resurse umane, software, consultanță, asigurări și training, Dan Koblicska ocupă în prezent funcția de Country Director în cadrul Capgemini Engineering.
Este interesat de competențe antreprenoriale, de start-up-uri și de utilizarea de soluții inovatoare la probleme de business.
Printre ariile sale de activitate se numără: recrutarea, managementul conflictelor, consiliere în carieră, certificarea DISC, implementare de procese, crearea de noi echipe, sau management de proiect.

Alexandru Răduță
Alexandru Răduță, Business Development Manager la Benefit Edenred România, are o vastă experiență în segmentul B2B, el fiind cel care dezvoltă relațiile cu clienții existenți ai platformei Benefit și creează noi parteneriate.
La HR Summit, va arăta care sunt nevoile pieței de HR și posibilele soluții, așa cum reies ele din cel mai recent studiu Benefit – Ce preferă angajații? Cum arată alegerile Generației Y, spre deosebire de Generațiile X și Z? Care sunt industriile în care aceștia își cheltuie beneficiile extrasalariale? Cât de importante sunt aceste beneficii pentru retenția angajaților și, mai ales, pentru creșterea satisfacției acestora?

Mihai Boca
De ce este important să optimizezi spațiul de lucru și ce impact are în randamentul angajaților?
Mihai Boca, Co-founder Romb 360, vine cu o serie de informații pentru acest subiect.
Mihai are experiență de peste 15 ani în domeniu, implementând zeci de proiecte în zona de office. Atenția la detalii și conectarea la toate soluțiile noi ce apar în piață reprezintă punctele sale forte.
Compania Romb 360 este un integrator de soluții de amenajare interioară. Până în prezent, Romb deține numeroase proiecte de office și HORECA care au reușit să devină o emblemă datorită designului și soluțiior oferite.

Mirela Boca
Mirela Boca este HR Manager Neogen/BestJobs, Trainer și Coach acreditat.
Considera că domeniul Resurselor Umane te provoacă la învățare continuă și la depășirea constantă a propriilor limitări. Activitatea ei se concentrează pe îmbunătățirea proceselor care stau la baza construirii și menținerii unei echipe care sa performeze și să ducă organizația spre succes.

Adela Negru
Chief Human Resources Officer, NTT DATA Romania
Adela Negru, un profesionist în domeniul resurselor umane, crede că ingredientul cheie pentru o cultură organizațională sănătoasă sunt oamenii.
În cei 13 ani de experiență din mediul IT, a avut ca preocupare constantă valorificarea abilităților colegilor. Ultimii 5 ani i-a dedicat businessului direct, trăind experiențe frumoase și provocatoare în rolul de COO, coordonând domenii precum R&D, Q&A, embedded automotive, Project Management, zona de produs Clarvison.
Revenind la prima dragoste, oamenii, a acceptat provocarea declanșată de contextul pandemic și geo-politic din ultimii ani. Și pentru că educația stă la baza oricărei fundații solide, s-a certificat la MIT pe Design Thinking pentru a se specializa într-o metodologie de inovare human centered.

Horia George Szabo
Gazda evenimentului: Horia George Szabo este a doua generație de antreprenori din familie.
A terminat Facultatea de Marketing și un master în Business Administration în cadrul ASE București. De asemenea, a obținut un Master’s Degree în „New Media Marketing in Hospitality” în cadrul Cornell University NYC și un certificat de senior leader la Anthony Robbins Research. În anul 2016 a fost inclus în promoția FORBES 30 under 30.
Altfel, este fost jucător de baschet in divizia A la Rapid București, iar de mai bine de 10 ani călătorește în toată lumea la cursuri de dezvoltare personală. Îl definesc dinamismul, socializarea și sportul.
Își definește misiunea astfel: „să fiu fericit, să mă bucur de viață și să creez momente de neuitat pentru alte persoane și pentru mine”.
De 9 ani s-a întors în businessul familiei – Conacul Archia pentru Boieri Contemporani. De la întoarcere a organizat mai bine de 500 de nunți, 350 de evenimente corporate, având aproximativ 80 000 de turiști care le-au trecut pragul.
Pe lângă acestea, Horia este pasionat de marketingul online, căutând continuu lucruri noi pe care să le implementeze în businessul lor, de multe ori fiind acuzat de părinți că se duce puțin înaintea pieței.

Cristina Uleșan
Human Resources Director, Brico Dépôt România
Cu o experiență de peste 20 de ani în resurse umane, consolidată în mai multe industrii, Cristina s-a implicat și a contribuit la realizarea diferitelor proiecte, instrumente de lucru sau strategii pentru a crea un mediu plăcut în interiorul organizației în care s-a aflat, dorindu-și mereu ca interacțiunea dintre membrii acesteia să fie eficientă și plăcută.
În interiorul companiei, Cristina se consideră o persoană de legătură, care creează punți de colaborare și de comunicare, dar și care facilitează cele mai potrivite decizii de business și decizii legate de oamenii din companie.

Dr. Drd. Psih. Costin Dămășaru
Fondator și Director General Veruvis
Costin a studiat la MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, SUA, în cadrul programului de Executive Education – Neuroscience for Leadership. Acolo a lucrat cu cercetători de renume la nivel global, în domeniul îmbunătățirii performanței creierului uman, folosind tehnologia Brain Mapping și Brain Computer Interface.
Este Doctor în Management, licențiat în Psihologie și a obținut un Masterat în Administrarea Afacerilor. În prezent este Doctorand în Fizică, în cadrul Facultății de Științe Aplicate din București și Masterand în Neuroștiință Aplicată în cadrul Universidad Isabel I din Burgos, Spania.
A susținut prelegeri în calitate de profesor invitat la:
• Universitatea Vives din Brugges, Belgia
• Universitatea Kassel din Kassel, Germania
• Sheffield City College
Este fondatorul și directorul general al Centrului de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, un proiect de o viață pentru el, adânc înrădăcinat în călătoria sa de vindecare și în lupta sa cu o boală neuronală foarte crudă: Tinitus.
Misiunea sa este de a ajuta oamenii să-și acceseze imensa putere de vindecare a creierului și să își atingă potențialul maxim.

Rudolf Nyari
Coach certificat PCC ICF si EMCC
Rudolf Nyari, coach certificat PCC ICF si EMCC, este acreditat în coaching individual și coaching de echipă. Este facilitator al metodologiei INNER GAME by Tim Gallwey în România și lector în cadrul EdAlt School of Coaching by Edalt Institute. Este specialist în coaching executiv și coaching sportiv, având mai mult de 20 de ani experiență în lucru cu echipe și oameni.
Folosindu-se de experiența profesională acumulată în diverse domenii de activitate, prin coaching susține performanța, atât în viața personală, cât și în cea profesională a oamenilor și echipelor cu care lucreaza.

Carmen Avramescu
HR Regional Director, TenarisSilcotub România
Carmen Avramescu este HR Regional Director în cadrul TenarisSilcotub România

Camelia Drama
HR Director, Medicover
Camelia Drama face parte din echipa Medicover de mai bine de 7 ani, ocupând funcția de HR Director. Se simte foarte aproape de misiunea profund umana pe care aceasta Familie – Fondatorii Medicover – o aduce in comunitatile din lumea intreaga, in Romania, inclusiv: grija pentru sanatatea si viata oamenilor .
Ca profesie de baza este fizician, este absolventa a Universitatii Al I Cuza Iasi – Facultatea de Fizica. In cifre, statistica de vocatie aduna: 7 ani a fost profesor; apoi, in mediul privat de business, peste 18 ani de management si leadership; lucrul in 3 organizatii multinationale si internationale – DHL, UniCredit Leasing, Medicover; in 3 industrii diferite – air express, servicii financiar-bancare, respectiv servicii de sanatate; in doua mari directii – comercial si resurse umane.
Crede fundamental in binele pe care ni-l putem aduce unii altora, cu sens si cu disponibilitate educata. Crede ca misiunea ei este sa-i sprijine – cat poate mai bine- pe cei cu care interactioneaza, sa isi manifeste si foloseasca maximal si potrivit potentialul. Si-a ales misiunea de « HR » stiind ca poate avea un rol in a facilita un astfel de context.

Oana Chirita
Senior Partner, Chiriță și Asociații
Cu peste 10 ani de experienţă ca avocat, Oana Chiriță a participat la negocierea cu succes a unor contracte comerciale cu valoare de peste 15 milioane de euro. De asemenea, a asigurat şi a coordonat activitatea firmei de consultanţă juridică permanentă pentru zeci de companii private şi instituţii publice cu cifre de afaceri cumulate de peste 1 miliard de euro.
Speaker, autor a mai multor studii şi articole de specialitate în publicații reputate, în prezent, Oana este Senior Partner în cadrul Chiriță și Asociații și mamă a doi copii, două joburi la fel de importante, cu care jonglează cu succes.”

Alina Mureșan
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul resurselor umane și al îmbunătățirii continue, Alina Mureșan este consultant, trainer și coach.
Alina are o vastă experiență în formarea echipelor de management și implementarea Toyota Kata (Improvement & coaching KATA), fiind și speaker în cadrul KATA Day, în Germania. Pe lângă acestea, se mai adaugă și o experiență de 14 ani în Sisteme de productivitate, metode și instrumente Lean, atât în producție, precum și în zona de birouri
Începând din 2017 și-a extins domeniul de expertiză în managementul resurselor umane, activând într-o companie multinațională cu peste 8.000 de angajați.
În viziunea sa, HR-ul reprezintă liantul dintre angajator și angajat, iar modul în care se comunică cu angajatul este extrem de important. Rolul acestui departament este acela de a seta politici, instrumente, sisteme, procese aliniate la viziunea companiei și care să acompanieze managementul de la diferite nivele în aplicarea lor cu cele mai bune rezultate pentru angajat și angajator.

Alin Ioaneș
CEO, Rombat
Alin Ioaneș este CEO Rombat, singurul brand de baterii 360 integrat fabricate în România.
Lider cu experiență, cu un grad ridicat de expunere în afaceri internaționale și un istoric lung de succes în management, de-a lungul timpului a ocupat funcții de conducere în companii naționale și internaționale, a fost și este membru în Boardurile de directori ale mai multor companii multinaționale.
Pe parcursul carierei și-a dezvoltat abilități în a menține în permanență un nivel ridicat de performanță, de a susține și de a dezvolta afaceri, de a evalua oportunitățile și riscurile și, de asemenea, de a oferi soluții inovatoare la provocări.”

Magnoliu Stan
Consultant HR și Manager Executiv la Smart HR România
Magnoliu este în prezent consultant HR și Manager Executiv la Smart HR România, companie pe care a înființat-o în anul 2002 și care activează de atunci cu succes pe plan național. Magnoliu Stan are o activitate profesională de peste 20 ani în HR și dezvoltare personală. Întreaga sa activitatea se concentrează pe a oferi clienților un parteneriat de încredere, un parteneriat care-i încurajează să pășească în afara zonei lor de confort pentru ca apoi să poată „lăsa magia să se întâmple”.
Fidel crezului său, s-a dezvoltat în permanență, tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de afaceri ale clienților săi și a pus bazele Smart HR, o companie ce oferă servicii complete de HR&Business, de la componente de training, recrutare și selecție de personal, evaluare profesională și psihologică și până la coaching și consultanță în afaceri.

Sînziana Maioreanu
CEO, Aegon Romania
Deși la bază inginer, Sînziana Maioreanu activează de peste 20 de ani în domeniul financiar. S-a implicat mereu în cele mai provocatoare și inovative proiecte din domeniu precum introducerea primului sistem electronic de plăți (Multicash), lansarea conceptului Employee Benefits și al ING Office-urilor, introducerea conceptului de worksite marketing, lansarea primei asigurări de sănătate și a primului spital privat din România, Euroclinic, care astăzi face parte din Rețeaua Regina Maria, lansarea și conducerea primei companii de asigurari specializate în asigurari de sanatate Signal-Iduna, iar de zece ani ocupă funcția de Country Executive Officer la Aegon, singura companie specializată în bancassurance din țara noastră.
De-a lungul timpului a construit echipe de vânzări, ducându-le la performanță, a condus echipe multidisciplinare, a structurat și restructurat organizații sau departamente și a condus companii aflate în top 10.
Spune despre ea că este un adult dornic să construiască și să se dezvolte permanent și își dorește să îi ajute pe cei din jur să înțeleagă că sunt responsabili pentru propria viață.

Ionuț Gherle
CEO, UCMS by Arobs
Cu experiență de peste 17 ani în companii de soluții software și peste 8 ani în poziții de conducere, Ionuț Gherle ocupă din anul 2019 funcția de CEO în cadrul UCMS by AROBS.
Pe parcursul carierei, Ionuț a activat doar în industria IT, atât în zona operațională, cât și în cea de management, acoperind arii precum: project management, business development & sales, dezvoltare strategică și managementul echipelor.
Ionuț a absolvit Facultatea de Informatică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, masteratul de Management și Ingineria Afacerilor și un Executive MBA la Universitatea Hull, fiind pasionat de domeniul IT încă de la începutul studiilor.
Fiind adeptul învățării continue, Ionuț are o ambiție constantă de a-și atinge obiectivele și de a pune accent pe munca în echipă. Totodată, abilitățile sale de persuasiune, împreună cu experiența tehnică și stilul de leadership îl ajută în dezvoltarea companiei pe care o conduce.
Sub îndrumarea lui, compania UCMS by AROBS a crescut considerabil atât din punct de vedere al echipei, cât și al produselor și serviciilor pe care le oferă clienților și partenerilor. În prezent, UCMS by AROBS este una dintre cele mai inovatoare companii românești, specializată în dezvoltarea de soluții integrate de management al resurselor umane și al salarizării.

Andra Crișan
CEO Insightful HR Business Solutions
Andra Crișan, CEO Insightful HR Business Solutions, are peste 8 ani experiența în IT Recruitment.
Andra este concentrată pe a oferi servicii complete de consultanță HR companiilor IT: recrutare, diagnoză organizațională, îmbunătățirea proceselor și sistemelor interne, traininguri, strategii de business development.
Ceea ce o caracterizează este determinarea, perseverența, excelența profesională și pasiunea pentru oameni.

George Ochi
Consultant Agile, Ascendis
S-a alăturat echipei Ascendis în 2017, în rolul de consultant Agile.
Cu peste 10 ani de experiență în livrarea de produse și servicii, pentru o gamă variată de industrii și clienți, oferă experiență și expertiză companiilor care doresc să aducă agilitate în business.
Cele mai mari proiecte livrate au fost în industriile de Tehnologie, Pharma și Automotive, în structuri de colaborare de peste 100 de experți, medii distribuite, multiculturale, pentru clienți precum Nestle Dolce Gusto, Estee Lauder, Autoliv, Novartis, Vodafone.